Unlimited

Te-am văzut si astăzi în reflexia din geamul autobuzului. Am încercat să te ignor, să mă uit prin tine, dar tu îmi zâmbeai si încercai să mă îmbrătisezi. Purtai încă rochita aia rosie, cu buline, pe care am urât-o atât de tare, aveai părul prins cu fundite rosii.Toată treaba asta a fost mâna mamei, mereu atentă la detalii, o perfectionistă greu de înteles.

De multe ori mă întreb de ce mi te strecori prin minte în cele mai nepotrivite momente. Te regăsesc împrăstiată în fiecare urmă de culoare si te aud în fiecare râset de copil. As vrea să te uit uneori, iar alteori îmi lipsesti al naibii de tare.

Te-ai uitat la mine tot drumul, te-am surprins scotându-mi limba de câteva ori.Da stiu…era mai amuzant pe-atunci, până si ei erau mai amuzanti. Nu se certau, nu aruncau cuvinte grele si nici privirile lor nu erau reci, nu făceau decât să te alinte si să te alerge prin nisip. Acum? Nu au curajul nici să îsi vorbească, iar ochii lor s-au uitat de ani. Nu mă mai alintă, iar de alergat mă aleargă doar între două străzi, două suflete, două inimi, două mentalităti, însă nu i-as mai vrea un întreg. Probabil nici n-au fost vreodată un întreg, doar tu le-ai creat iluzia asta, păcat că acum nu mai stiu trucuri magice.

Nici când am coborât nu ai vrut să mă lasi în pace, te-ai agătat de mâna mea si ai început să cânti. Se uita lumea la noi! Nu mă întelege gresit, nu îmi e rusine cu tine, dar as vrea să ne întâlnim din întâmplare, eventual în amintiri neînsemnate. Timpul tău a trecut, ori ti-a fost luat, nu mai stiu sigur. Cert e că nu mai existi de mult, te-a luat cu el în valiză când a decis să înceapă o nouă viată si să calce în picioare tot ce era mai de pret pentru mine. Trăiesti doar în mintea lui, care încă îmi reneagă vârsta. L-am văzut făcând cumpărături de multe ori, de fiecare dată se gândeste la tine, la prostioare roz cu slipici,la balerine în cutiute,la gentute cu paiete colorate. Mă uită de multe ori si-mi vorbeste ca si când te-ar vedea pe tine, uneori îmi zice “fetita mea” si mă întreabă dacă mai îmi place ciocolata. Cred că e singurul lucru care ne-a rămas în comun. Asta, si pasiunea pentru desen.

Te-am bruscat putin când te-am tras în fata magazinului si regret încă. Eram enervată de prezenta ta, de vocea ta pitigăiată, si-apoi tu nu stii să cânti. Vroiam doar să vezi ce văd si eu.

Tu, o piticanie blondină,în rochită rosie, cu sandale si ciorăpei, cu un zâmbet larg si-un iepure ciufulit în mână.Eu…nu mai am acelasi păr, acelasi zâmbet, rosul nu-mi mai place de ceva vreme, iar o carte ne-a înlocuit iepurele.

Mă tineai de mână si te uitai mirată la mine, de parcă nu mai stiai cine sunt, iar când ti-am spus că mă grăbesc si că trebuie să pleci ai început să plângi. Mi-ai amintit de seara aia blestemată în care îl implorai să rămână cu tine. Te-ai prins de gâtul lui si ai început să tipi, l-ai determinat să mi te ia si de atunci am rămas asa. L-am asteptat câtiva ani,credeam că vei veni cu el si asa a fost, dar eu crescusem, nu mai aveam nevoie de tine.

Ți-am repetat că trebuie să pleci când mi-ai dat drumul la mână si te-ai pierdut prin vântul diminetii.Eram singură, cu privirile unor curiosi atintite asupra mea, în frigul ăsta de octombrie. Dacă as avea puterea să o fac, te-as urî acum.