Fine cut

De ce mă consideri un obiect uitat pe un raft prăfuit? Îti amintesti de mine uneori si decizi să îmi muti locul, ori să mă plimbi cu tine pe străzi întunecate. Încă sper că te rănesti din cauza mea, că îti provoc răni adânci sau hemoragii ce au să te arunce direct în cearceafurile sterile ale unui pat de spital. As sta cuminte pe noptiera de lângă stativul cu perfuzii, cu picioarele încrucisate si cu un zâmbet plin de satisfactie.

Când m-ai privi cu ochii tulburati de o pânză translucidă de lacrimi, sedat, inert, atunci vei simti atingerea dulce, rece a cutitului plimbându-se apatic de-a lungul gâtului tău. În lumina oarbă a unui neon ai să-mi cunosti prin fiecare gest dragostea, în timp ce îti simti pielea cedând sub apăsarea crescândă a lamei. Cu primele dâre de sânge se vor scurge si amintirile tale, cu ea, cu ele, cu fiecare domnisoară care ti-a trecut grăbită prin asternuturi. Îti vei întâlni sfârsitul ce-mi poartă numele.

Astept de mult asta. Mă gândeam adesea că te sufoci atunci când mă strigi, că lipsa mea te va determina să îti iei viata ca un las ce esti, ori că îti vei zbura creierii într-un hambar dărăpănat cu arma lu’ taică-tău, în mijlocul unei seri de iulie. Nu credeam că sângele tău ar putea să-mi păteze mâinile, doar stii cât urăsc să îmi stric manichiura, si totusi acel pat mi-ar inspira crima perfectă.

Te-as urmări respirând haotic, gemând tacit, fie de durere, fie de teama unui sfârsit banal; ucis de asa zisa “dragoste adevarată”. Nu stii tu că această dragoste a fost si va rămâne singura capabilă să îti ia viata si în acelasi timp să îti lase demnitatea neatinsă? Te-as lăsa într-o baltă de sânge agonizând si mi-as aprinde o tigară. Nu fumez, dar ce mai contează? As pleca apoi, la fel de indiferentă, păsind apăsat pe holurile spitalului cu mâinile în buzunare.

Cu fiecare nenorocit de “ce faci : ) ?” aruncat în momente atât de nepotrivite, mă gândesc la asta si mereu în loc de “bine” as vrea să îti spun adevărul nud.

“Ah uite…încerc să te omor. Ultima oară parcă îti tăiasem gâtul. Grozavă senzatie! Nu mi-au tremurat mâinile ca atunci când ti-am pus pistolul la tâmplă, si nu am avut nici retineri ca atunci când am vrut să te împing în fata masinii. Măcar mureai cu stil, nu înteleg de ce ai refuzat. Tu ce faci? : ) ”

Chiar si asa cine sunt eu să îti iau viata? Cine sunt eu să te urăsc? Știu doar că sunt cineva să te uit. Îmi simt deja constiinta sugrumându-mi cuvinte nerostite încă. Îmi spune să mă opresc, că aberez prea mult.

Hai pleacă, mergi în drumul tău. N-a fost nimic. Uită. Eu am uitat deja. Mi-e rusine să stii. De greselile făcute în betia momentului, de sperantele propulsate fără rost la cer, sperante care nici măcar nu-mi apartineau. Toate planurie idioate pe care nu ti le auzeam mi le-ai reprosat nopti la rând. Hai uită! Totusi s-ar putea să te mai împiedici din cauza mea, defapt sper asta. Ce-ar putea fi atât de rău? Nu vei reusi să le desfaci sutienele din prima încercare că-ti vor tremura mâinile, nimic mai mult. Penibil.